Sezon Test iRacing - ANUNȚ

Discussion in 'Arhivele nationale' started by de_mongoose, Nov 4, 2019.

  1. de_mongoose

    de_mongoose Member

    Joined:
    Feb 17, 2018
    Messages:
    32
    Likes Received:
    59
    Salut,

    Sezonul 4 al Racing League Romania se va încheia luna asta, iar oricât ne place să ne gândim la etapa următoare, trebuie la un moment dat să ne gândim și la sezonul următor.

    Personal, nu sunt de mult timp parte a comunității faine de aici, însă sunt impresionat de multe lucruri legate de RLR – de la munca exemplară pe care o fac toți cei implicați în organizare, la spiritul de colegialitate și de unitate din cadrul comunității. Fără să mă lungesc mai mult, voi spune că am decis că e un moment excelent să încerc să-mi aduc și eu aportul la ce se întâmplă aici, așa că am propus Comisiei un plan care a fost agreat.

    /!\ Sezonul 5 al Racing League Romania se va desfășura în iRacing între 23 noiembrie și 23 februarie. (explicatie mai jos pentru aceasta schimbare).

    Sezonul de test iRacing se va desfășura între 23 noiembrie și 23 februarie.

    (asta va depinde in mare parte de Dan, pentru ca va trebui sa duca greul organizarii).

    Motivele pentru care împreună cu Comisia am ajuns la această continuare sunt destul de multe și, credem noi, destul de bune. Pe scurt, perioada sărbătorilor se apropie, iar continuarea firească a calendarului competițional avea în vedere un nou sezon în februarie-martie. În acest spațiu existent până în acel moment, ne-am gândit că putem explora o variantă alternativă, timing-ul fiind foarte bun. Pe de altă parte, iRacing este o platformă care nu este chiar cea mai accesibilă din lume, dar noi credem că am găsit o metodă prin care să reușim să ne distrăm trei luni cu costuri minime pentru piloți. Lumea va putea testa ce oferă un alt simulator de top timp de trei luni, iar apoi analize și posibile continuări vor putea lua în considerare și asta.

    Așadar, acest sezon în iRacing nu înseamnă nici pe departe o trecere definitivă la o altă platformă – ba chiar e puțin probabil să fie cazul. Assetto Corsa și chiar Assetto Corsa Competizione (odată ce se mai dezvoltă cum sperăm) rămân soluții excelente pentru viitor, precum și alte simulatoare. Timing-ul este cheia, aici, iar faptul că putem face un sezon de test – să zicem – cu costuri minime este benefic. Va exista o pauză scurtă între sezoane, iar S5 va veni cu multe chestii interesante.

    Planul este încă în stadiul de dezvoltare, însă credem că avem suficiente idei puse la punct pentru a vă informa de această continuare. Mai avem aproape trei săptămâni (chiar cinci săptămâni până la prima cursă oficială) în care să avem totul organizat perfect. Mai jos vă prezint în linii mari care sunt elementele cheie:


    Cât mă va costa?

    - Costul experienței nu va depăși 5$ pentru cei care își fac conturi noi pe platformă.


    Feature-uri cheie

    - Testarea unei noi platforme de simracing: iRacing

    - Curse oficiale mai lungi, cel mai probabil de 1h

    - Curse de anduranță pe echipe, cu driver swaps, cel mai probabil de 2h sau 3h

    - Posibilitatea de a implica strategie de pit în racing (TBD, dar cu certitudine la anduranță)

    - Posibilitatea de a vedea cum apune / răsare soarele pe parcursul unei curse (TBD)

    - Etape de „fun” pe timpul sărbătorilor, cu rallycross și/sau stock cars


    Format

    - Sezonul „începe” pe 23 noiembrie, durează 3 luni și va avea:

    o 1 cursă de test (1 decembrie)

    o 10 curse oficiale din care:

    § 2 etape de anduranță pe echipe, cu driver swap

    o 2 etape de „fun” de sărbători cu:

    § Rallycross

    § Stock Cars

    - Zi de cursă: duminică seara (provizoriu, timing TBD)

    - Program (provizoriu):

    o 19:00 – Antrenamente libere

    o 20:45 – Calificări (15 min)

    o 21:00 – Cursa (60 min)

    o Antrenamente în timpul săptămânii – individual, pe servere test

    § Posibilitatea de a avea antrenamente deschise într-o zi a săptămânii (TBD)

    - Mașină: decisă prin vot – va urma thread separat, există un „shortlist”

    - Setup: Fix

    - Circuite: gratuite cu abonamentul de bază iRacing

    - Sistem de punctare: TBD


    Calendar (provizoriu)

    - 23 noiembrie – abonamentele pot intra în vigoare

    - 1 decembrie – Etapă de test (circuit TBD)

    - 8 decembrie – Etapa 1 – Laguna Seca

    - 15 decembrie – Etapa 2 – Charlotte Roval

    - 22 decembrie – Etapa 3 – Phoenix Road Course

    - 29 decembrie – Etapă „fun” – Rallycross

    - 5 ianuarie – Etapă „fun” – Stock Cars

    - 12 ianuarie – Etapa 4 – Okayama

    - 19 ianuarie – Etapa 5 – Tsukuba

    - 26 ianuarie – Etapa 6 (Anduranță) – Daytona Road Course (circuitul vechi din IR)

    - 2 februarie – Etapa 7 – Summit Point

    - 9 februarie – Etapa 8 – Lime Rock Park

    - 16 februarie – Etapa 9 – Silverstone (circuitul vechi din IR)

    - 23 februarie – Etapa 10 (Anduranță) – circuit votat de piloți


    Înregistrare

    - Oricine se poate înregistra în sezon începând cu 23 noiembrie – vor urma anunțuri mai detaliate

    - Limita de locuri disponibile în clipa asta este de 30 de înscrieri, cu un waiting list pentru oricine depășește acest număr; limita poate fi mărită în viitor

    - Dacă vor exista piloți pe waiting list, va fi implementat un sistem de RSVP pentru ca piloții de pe waiting list să aibă șansa să participe la curse în caz că nu toți cei înregistrați vor participa

    - Este foarte important ca cei care nu au cont de iRacing și vor să beneficieze de un abonament pe toată durata sezonului să nu-și facă cont în iRacing înainte de 23 noiembrie -> vom reveni cu procedura corectă


    Tot mai multe informații vă vom putea oferi pe măsură ce finalizăm conceptul, însă în linii mari ce este scris mai sus este valabil orice ar fi. Poate par multe lucruri necunoscute (provizorii, TBD). Asta este din cauză că încă nu știm cu certitudine care sunt soluțiile cele mai bune și vrem să avem spațiu de manevră, astfel încât orice idei și sugestii aveți sunt bine-venite.

    Ne-am dori să putem să rulăm cu o mașină dintre cele care nu sunt free, ne-am dori să adăugăm circuite mai interesante, ne dorim să avem un stream la fiecare etapă, dar aceste lucruri costă și sunt încă „in the works”, așa că decât să ne asumăm ceva înainte să știm cu certitudine, am ales să amânăm anunțul tuturor detaliilor. Am considerat însă important ca lumea să știe la ce să se aștepte, chiar și în linii mari.

    Tragem nădejde că putem organiza totul cel puțin la fel de bine ca până acum și încercăm să rămânem fideli ideii de fun și de comunitate care există deja, în același timp având parte de racing entuziasmant și serios – atât de serios încât poate vom avea parte și de niște premii la final de sezon.

    Cum am spus și la începutul postării, credem că aceasta este o oportunitate excelentă în condițiile în care alternativa era o pauză destul de îndelungată de la racing organizat într-un sezon. Înscrierea în acest sezon de test nu înseamnă că vom continua în același mod în viitor, cum de altfel nici absența voastră din el nu înseamnă că nu vă veți putea bucura de următoarea competiție organizată în viitor.


    În încheiere, aș dori ca orice întrebare și idee serioasă există să fie adresată ca reply în acest thread, pentru ca toate răspunsurile și ideile să rămână în acest loc accesibil tuturor.


    PS:

    Odată cu contul de iRacing vă puteți bucura timp de 3 luni și de serviciile normale ale platformei. Puteți să vă începeți „cariera” în joc cu licența Rookie fie în curse „pe șosea”, pe oval, rallycross sau curse pe noroi pe oval. Toate ligile inițiale fac curse din oră în oră folosind mașini și circuite incluse în pachetul de bază.
     
    Last edited by a moderator: Nov 7, 2019
  2. KashunatoR

    KashunatoR New Member

    Joined:
    Oct 10, 2014
    Messages:
    11
    Likes Received:
    12
    Frumoasa initiativa lui Dan, cred ca poate iesi ceva interesant.

    Avand in vedere ca nu toti potentialii participanti au experienta vasta in iracing, atasez aici niste link-uri utile cu setari specifice acestui simulator:

    -setari de FFB pentru volanele Logitech, Thrustmaster, Fanatec.
    https://members.iracing.com/jforum/posts/list/2023748.page

    -setari monitoare, Field of View si pentru cei cu 3 monitoare:
    https://members.iracing.com/jforum/posts/list/3280847.page
    https://members.iracing.com/jforum/posts/list/1330466.page

    -setari grafice:
    https://members.iracing.com/jforum/posts/list/3192704.page
    https://members.iracing.com/jforum/posts/list/1455588.page

    -sugestii pentru eventual probleme de framerate:
    https://members.iracing.com/jforum/posts/list/3426778.page
     
    Zoinx, luchian, sergiuneagu and 2 others like this.
  3. luchian

    luchian Administrator Staff Member

    Joined:
    Jun 3, 2014
    Messages:
    3,007
    Likes Received:
    1,492
    Pana la inscriere ne trebuie poze :p.
    #iracingStuff
     
  4. KashunatoR

    KashunatoR New Member

    Joined:
    Oct 10, 2014
    Messages:
    11
    Likes Received:
    12
    Merge cu poza doar la setarile de FFB, care sunt pana la urma cele mai importante, dar si acolo mai sunt detalii de adaugat. Fiecare thread din post-ul de mai sus se intinde pe prea multe pagini ca sa fie realistic sa facem poze. E bonehead move sa conditionezi accesul la forum de plata abonamentului, but it is what it is.
     

    Attached Files:

  5. M.Georgescu

    M.Georgescu Member

    Joined:
    Jan 12, 2019
    Messages:
    47
    Likes Received:
    63
    Salut initiativa
     
    Zoinx likes this.
  6. luchian

    luchian Administrator Staff Member

    Joined:
    Jun 3, 2014
    Messages:
    3,007
    Likes Received:
    1,492
    Salutare, imi pare rau dar trebuie sa aduc urmatorul update :

    Cand ne-am asezat la masa ca sa discutam detaliile, am constatat ca adminii, in formula actuala, sunt pur si simplu prea obositi dupa un Sezon 4 care a evoluat continuu pentru a face loc numarului crescut de piloti (which is awesome, btw). De la jumatatea lui August si pana acum, au fost practic evolutii si discutii non-stop. Desi singura motivatie a fost pasiunea, invariabil a fost nevoie de a sacrifica..aaah, pardon, a dedica mult timp personal (luat din viata de familie, din viata sociala sau din binge-watching Netflix). In consecinta, o pauza e foarte binevenita.

    /!\ Si cum nu putem avea aceeasi implicare, s-a hotarat ca Sezonul 5 RLR sa fie decalat pentru martie-2020.

    Pana atunci, Dan va incerca (TbD) sa organizeze totusi testul iRacing, cu un calendar si cadru definit, dar va fi in afara calendarului competitional RLR. Intre timp (si fara angajament ferm, pls :nerd:) vom incerca de asemenea sa mai facem curse de fun in AC/ACC/RR/sau ce mai propuneti.

    TL;DR :
    - daca sunteti genul de pilot join&drive - practic nimic nu s-a schimbat;
    - daca sperati la titlul de campion al Sezonuui 5 RLR, atunci va trebui sa asteptati (sau sa va antrenati?) pana in martie-2020.

    Discutiile de organizare ale Sezonului 5 vor incepe dupa sarbatori.

    Discutiile de organizare pentru sezonul iRacing au loc in continuarea acestui thread.

    ===
    In ciuda dezamagirii (eventuale) sper ca totusi sa se inteleaga aceasta decizie, macar din punct de vedere uman. Spor la curse, oricare ar fi platforma.
     
  7. M.Georgescu

    M.Georgescu Member

    Joined:
    Jan 12, 2019
    Messages:
    47
    Likes Received:
    63
    Pe cat de interesant suna iRacingul si abia astept sa incepem sezonul 5, speram la o vacanta de iarna si niste ragaz intre sezoane. Unu la mana.. cred ca si motivatia creste cat stai pe tusa in asteptare, mai faci o flotare, mai alergi cativa kilometri, mai faci un upgrade la echipament, mai citesti o carte despre pilotaj sperand ca poti sa reduci zecimile alea pana la varf pentru mine este veste buna, apreciez efortul vostru colectiv
     
    luchian likes this.
  8. de_mongoose

    de_mongoose Member

    Joined:
    Feb 17, 2018
    Messages:
    32
    Likes Received:
    59
    Follow up și din partea mea:

    Până la finalul săptămânii următoare voi decide dacă și în ce fel va continua această propunere de campionat / sezon și voi reveni cu detalii (și) aici. Intenția mea este să continui să organizez competiția chiar și individual sau în altă structură, și desigur că toată lumea de aici este invitată cu drag.

    Mersi Luc pentru anunțul oficial și pentru rezolvarea situației. Ne auzim curând!
     
    Berry, rooL- and luchian like this.
  9. de_mongoose

    de_mongoose Member

    Joined:
    Feb 17, 2018
    Messages:
    32
    Likes Received:
    59
    /!\ Guys, pentru a definitiva structura unui viitor campionat în iRacing, vă rog mult să completați chestionarul de la link-ul de mai jos.

    (()) Durează maxim 3 minute și mă ajută mult să organizez totul pe placul cât mai multor potențiali participanți. Vă rog completați-l chiar și dacă nu intenționați să participați. Mersi.

    https://forms.gle/e3HRxTgw1ePm2UwN9
     
  10. de_mongoose

    de_mongoose Member

    Joined:
    Feb 17, 2018
    Messages:
    32
    Likes Received:
    59
  11. de_mongoose

    de_mongoose Member

    Joined:
    Feb 17, 2018
    Messages:
    32
    Likes Received:
    59
    Link înregistrare în campionat -> https://forms.gle/TzXciZJyxQhqXvsk6

    Amintesc că pentru a te înregistra trebuie să ai un cont activ de iRacing, pentru a completa formularul cu datele contului tău. Înregistrările se încheie pe 27 noiembrie la ora 23:59, dar pot fi prelungite de organizator.

    Alte detalii pot fi găsite pe https://www.pitstops.ro/iracing-championship/

    Pentru noii veniți în iRacing
    Pasul 1: fă-ți un cont iRacing urmând sugestiile de pe PitStops.ro (fii sigur că ai completat referral-ul pentru a primi mașina cu care concurăm gratuit până pe 29 noiembrie)
    Pasul 2: înregistrează-te în campionat
    Pasul 3: urmărește canalul de Discord pentru noutăți -> https://discord.gg/ayMjpF2
     
    Emil Stanciu likes this.
  1. This site uses cookies to help personalise content, tailor your experience and to keep you logged in if you register.
    By continuing to use this site, you are consenting to our use of cookies.
    Dismiss Notice